ADUNARE GENERALA EXTRAORDINARA 2022
Stimați membri,
Vă mulțumim pentru participarea on-line, buletinele de vot și împuternicirile transmise privind Adunarea Generală Extraordinară având ca subiect aprobarea modificării și completării Statutului conform dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conex.
Astfel, Adunarea Generală Extraordinară reconvocată pentru data de 31.08.2022 a aprobat completarea și modificarea Statutului PERGAM, astfel cum acesta a fost avizat de ORDA, urmând a continua procedurile legale vizând înscrierea modificării la Judecătoria Sector 2, București.
Atașăm Hotărârea Adunării Generale Extraordinare 1/31.08.2022 privind aprobarea modificării şi completării Statutului și Statutul PERGAM modificat și completat, avizat de ORDA, atestate de av. Maria Luisa Creața.
Statutul PERGAM modificat și completat, avizat de ORDA – – formă atestată avocat Maria Luisa Creața
În contextul în care ne dorim să atingem un număr cât mai mare de membri, avem rugămintea să încercați cooptarea de noi membri, sperând ca printr-o atitudine pro-activă comună să atingem un număr de 1.000 membri.
Credem că doar uniți putem atinge obiectivele urmărite!
Vă mulțumim anticipat pentru cooperare și vă asigurăm de întreaga considerație!
Conducerea PERGAM
În atenţia membrilor PERGAM
Stimați membri,
În conformitate cu prevederile legale și statutare în vigoare, respectiv art. 55 alin. (2) din Statutul PERGAM, Directorul General al PERGAM convoacă:
ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ
CONVOCARE |
30 AUGUST 2022 |
ORA 1100 |
RECONVOCARE |
31 AUGUST 2022 |
ORA 1100 |
Ședința Adunării Generale Extraordinare se va desfășura exclusiv prin mijloace electronice/on-line. Datele de acces pe platforma ZOOM pentru participarea la ședință sunt următoarele: Topic: ADUNARE GENERALA EXTRAORDINARA APROBARE MODIFICARE STATUT Time: Aug 30, 2022 11:00 AM Athens Join Zoom Meeting https://us02web.zoom.us/j/84559140491?pwd=cm9UQ0h6empENUZJZTVkR0tMRWZaZz09 Meeting ID: 845 5914 0491 Passcode: 490708 Totodată, membrii sunt rugați să comunice PERGAM în regim electronic buletinele de vot și/sau împuternicirile în cadrul Adunării Generale Extraordinare. |
I. CONVOCARE 30 AUGUST 2022, ORA 11
Adunarea Generală Extraordinară este convocată în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (4) din Statutul PERGAM, coroborate cu celelalte dispoziții din Statutul PERGAM privind Adunarea Generală.
II. RECONVOCARE 31 AUGUST 2022, ORA 11
Din practica anilor anteriori și ținând seama că în prima zi nu este întrunit cvorumul necesar pentru adoptarea de hotărâri, Adunarea Generală Extraordinară este reconvocată pentru data de 31 AUGUST 2022, ora 11, în aceleași condiții şi cu aceeași ordine de zi.
În acest sens, vă rugăm să participați în cadrul ședinței din data de 31 AUGUST 2022, ora 11, fiind în interesul tuturor membrilor și al asociației participarea dvs. la ședința Adunării Generale Extraordinare, precum și un drept recunoscut membrilor de a participa și vota în cadrul Adunării Generale Extraordinare.
Adunarea Generală Extraordinară este legal constituită dacă sunt prezenți jumătate plus unu din numărul membrilor asociației (art. 53 alin (2) din Statut). În cazul în care, din lipsă de cvorum, Adunarea Generală Extraordinară nu va putea adopta hotărâri în cadrul ședinței de convocare, aceasta este reconvocată (art. 54 alin (3) din Statut) pentru data mai sus menționată, în aceleași condiții și cu aceeași ordine de zi.
III. ORDINEA DE ZI a Adunării Generale Extraordinare este următoarea:
3. Informări. Diverse. Adoptarea de hotărâri în acest sens, dacă este cazul.
Sunt consideraţi prezenţi şi membri care au împuternicit un alt membru sau o altă persoană prin împuternicire să participe și să voteze în numele lor. Persoana împuternicită poate reprezenta un număr nelimitat de membri care au împuternicit-o în acest sens (art. 53 alin. (7) Statutul PERGAM). Împuternicirea poate fi transmisă PERGAM prin poşta electronică (email) și este valabilă pentru o singură Adunare Generală Extraordinară.
Atașăm prezentei împuternicirea participării în cadrul Adunării Generale Extraordinare.
Hotărârile Adunării Generale Extraordinare se iau cu majoritate simplă de voturi, iar în cazul reconvocării, Adunarea Generală Extraordinară va putea hotărî valabil prin voturile majorității membrilor prezenți, indiferent de numărul acestora. Fiecare membru are dreptul la un singur vot.
Votul poate fi exprimat și în cadrul împuternicirii de reprezentare sau prin vot electronic/on-line sau direct din baza de date din contul de utilizator al fiecărui membru.
Atașăm prezentei buletinul de vot electronic.
Atașăm totodată prezentei:
– Proiectul de modificare și completare a Statutului PERGAM conform dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin dispozițiile Legii nr. 69/2022, proiect care a fost avizat de ORDA;
– Avizul ORDA nr. RGII/3114/27.07.2022 de modificare a Statutului PERGAM;
Vă mulțumim anticipat pentru prezență și/sau transmiterea votului/împuternicire.
Ana-Maria Marinescu
Director General
PERGAM