Este important să știți că:
Orice utilizare a operelor protejate prin drept de autor (articole, studii, comunicări, conferințe, cursuri, prelegeri, tratate etc.) trebuie, cu excepțiile instituite de lege, autorizate de creatorii acestora sau de persoanele împuternicite de ei!
Orice utilizare a operelor protejate, inclusiv pe baza unor licențe legale, trebuie să aducă autorilor un venit corespunzător gradului de utilizare al acestora!
Există forme de utilizare a operelor care scapă controlului autorilor, aceste utilizări fiind gestionate, obligatoriu, prin și de către organismele de gestiune colectivă!
Operele științifice sunt cele care în mod frecvent sunt reproduse neautorizat în scop comercial sau în scop privat, autorii acestora trebuind să fie după caz despăgubiți sau remunerați corespunzător!
În numele autorilor de opere se colectează de la utilizatori sume de bani, dar autorilor de opere științifice nu li s-au remis, decât cu rare excepții, sumele cuvenite!
Interesele autorilor de opere științifice pot fi și trebuie să fie apărate eficient și în folosul acestora.
Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care, din inițiativa unor cadre didactice universitare, a căror principală preocupare este protecția operelor și a autorilor de opere (Dreptul proprietății intelectuale), în temeiul art. 40 din Constituția României și a art. 168 și următoarele din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, a luat ființă
SOCIETATEA AUTORILOR ŞI EDITORILOR ROMÂNI DE OPERE ŞTIINŢIFICE-PERGAM.